George's Blog

Joi seara, după ce am fost refuzați politicos de echipa Ecoxtrem, eu și Ilie ne-am hotărât să facem creasta Piatra Craiului. Cât din ea, am zis că vom vedea la fața locului, în funcție de condiții. Vremea se anunța frumoasă: cald, dar nu foarte, cu puțin vânt și fără nori. Așa a și fost.

Vineri după-masă prindeam trenul de 16:30 către Brașov, după care pe la ora 20:00 plecam cu alt tren către Zărnești, punctul de pornire al drumeției noastre.

La ultimul stâlp de iluminat stradal ne-am pus frontalele, iar când am ajuns la fântâna lui Botorog era noapte bine. Am urmat traseul marcat cu bandă galbenă către cabana Curmătura, prin poiana Zănoaga, după care am ajuns la cabană și am dormit pe locurile rezervate dinainte.

A doua zi ne-am hotărât (mai mult Ilie decât eu ), că ar fi frumos să parcurgem traseul marcat cu punct roșu, prin creastă, către vârful La Om (2238m, cel mai înalt din masiv). Zis și făcut. După câteva porțiuni mai abrupte dotate cu lanțuri, prima oprire am avut-o pe vârful Turnu (1923m), de unde am văzut mai clar ce ne așteaptă: (click pe imagine pentru panorama 360)

Până pe vârful Ascuțit (2150m), am avut parte de zăpadă pe porțiunile laterale mai umbrite. După ce am tras un pui de somn la refugiu, am pornit în partea cea mai dificilă a traseului.

Și am mers.. și am mers, iar prin unele locuri traseul de vară era înghițit de zăpadă și a trebuit să trecem de zonele alea mai în mâini, mai în picioare.

Iar într-un final, după multe (citez) deja-vu-uri (vârfuri care tot apăreau unul după altul), am ajuns la destinație: La Om, 2238m.

Unde am prins un apus superb:

Pe urmă am coborât către refugiul Grind, care părea mai aproape pe hartă decât în realitate. În drumul nostru am văzut mai multe capre negre, în habitatul lor natural .

Am dormit sub cerul liber, iar a doua zi, datorită lipsei de apă (cei 3 litri luați de la cabana Curmătura s-au cam terminat), ne-am hotărât să o luăm agale către izvoarele de la Table, unde am mâncat bine, am dormit și am vorbit cu un cuplu de polonezi, care au parcurs același traseu ca și noi și doi spanioli, care urmau să urce în creastă, dar care nu știau ca e criză de apă sus.

Ne-am întors pe firul apei, traseu cruce roșie, prin Prăpăstiile Zărneștilor și înapoi la fântâna lui Botorog, numărul de pantofari crescând exponențial odată cu scăderea altitudinii.

Pe tren ne-am întâlnit cu mai mulți colegi de facultate, fete și băieți, care au mers în Bucegi pentru o zi.

Per total a fost o tură reușită, de care ne-am bucurat mai mult decât am anticipat, chiar dacă au fost și zone dificile, cu zăpadă, în care simțeai adrenalina în sânge. Ne-am oprit de câte ori am vrut, am admirat peisajul și ne-am ferit să călcăm brândușele care erau peste tot.

Pe data viitoare!

e minunată.. când te poţi bucura de ea. De câţiva ani in zona Rădăuţi (Suceava) ninge foarte puţin. Dacă e vina încălzirii globale, nu ştiu. Dar ştiu că, pe vremea când eram mai mic, iarna era iarnă, cu zăpezi de juma’ de metru (cel puţin), cu viscol, cu troiene, cu crivăţ şi toate cele. Ningea în decembrie şi puteai să te bucuri cu adevărat de sărbători.

Sper că anul acesta vom avea puţină multă zăpadă, cu toate că mă cam îndoiesc. Îţi cam vine să mergi în excursie în Groenlanda.