George's Blog

Joi seara, după ce am fost refuzați politicos de echipa Ecoxtrem, eu și Ilie ne-am hotărât să facem creasta Piatra Craiului. Cât din ea, am zis că vom vedea la fața locului, în funcție de condiții. Vremea se anunța frumoasă: cald, dar nu foarte, cu puțin vânt și fără nori. Așa a și fost.

Vineri după-masă prindeam trenul de 16:30 către Brașov, după care pe la ora 20:00 plecam cu alt tren către Zărnești, punctul de pornire al drumeției noastre.

La ultimul stâlp de iluminat stradal ne-am pus frontalele, iar când am ajuns la fântâna lui Botorog era noapte bine. Am urmat traseul marcat cu bandă galbenă către cabana Curmătura, prin poiana Zănoaga, după care am ajuns la cabană și am dormit pe locurile rezervate dinainte.

A doua zi ne-am hotărât (mai mult Ilie decât eu ), că ar fi frumos să parcurgem traseul marcat cu punct roșu, prin creastă, către vârful La Om (2238m, cel mai înalt din masiv). Zis și făcut. După câteva porțiuni mai abrupte dotate cu lanțuri, prima oprire am avut-o pe vârful Turnu (1923m), de unde am văzut mai clar ce ne așteaptă: (click pe imagine pentru panorama 360)

Până pe vârful Ascuțit (2150m), am avut parte de zăpadă pe porțiunile laterale mai umbrite. După ce am tras un pui de somn la refugiu, am pornit în partea cea mai dificilă a traseului.

Și am mers.. și am mers, iar prin unele locuri traseul de vară era înghițit de zăpadă și a trebuit să trecem de zonele alea mai în mâini, mai în picioare.

Iar într-un final, după multe (citez) deja-vu-uri (vârfuri care tot apăreau unul după altul), am ajuns la destinație: La Om, 2238m.

Unde am prins un apus superb:

Pe urmă am coborât către refugiul Grind, care părea mai aproape pe hartă decât în realitate. În drumul nostru am văzut mai multe capre negre, în habitatul lor natural .

Am dormit sub cerul liber, iar a doua zi, datorită lipsei de apă (cei 3 litri luați de la cabana Curmătura s-au cam terminat), ne-am hotărât să o luăm agale către izvoarele de la Table, unde am mâncat bine, am dormit și am vorbit cu un cuplu de polonezi, care au parcurs același traseu ca și noi și doi spanioli, care urmau să urce în creastă, dar care nu știau ca e criză de apă sus.

Ne-am întors pe firul apei, traseu cruce roșie, prin Prăpăstiile Zărneștilor și înapoi la fântâna lui Botorog, numărul de pantofari crescând exponențial odată cu scăderea altitudinii.

Pe tren ne-am întâlnit cu mai mulți colegi de facultate, fete și băieți, care au mers în Bucegi pentru o zi.

Per total a fost o tură reușită, de care ne-am bucurat mai mult decât am anticipat, chiar dacă au fost și zone dificile, cu zăpadă, în care simțeai adrenalina în sânge. Ne-am oprit de câte ori am vrut, am admirat peisajul și ne-am ferit să călcăm brândușele care erau peste tot.

Pe data viitoare!

Click the image!

..sau cum se schimbă semnele de intrare și ieșire din localitate, după cum bate vântul.

N-am mai fost pe la vecinii noștri cam de un an, poate doi, pe vremea când merita să faci un drum peste graniță pentru cumpărături. Am planificat drumul cu o zi înainte, uitându-ne după niște hypermarket-uri care să merite vizitate; așa că, cu ajutorul Wikimapia am găsit Karavan și Metro, pe lânga deja-cunoscutul bazar.

În afară de trecerea peste podul de pontoane făcut peste Suceava, pe teritoriul țării noastre nu s-a schimbat nimic.

La vamă, la fel; fost puțin ciudat faptul că am așteptat destul de mult în vama română. Aceeași mită luată de vameșii noștri trecătorilor ucrainieni, la fel cum vameșii de la ei încasează de la români. Cum am vrut să ieșim cât mai ieftin, am luat ‘cartucika’ de la intrare în vama lor, pe care am pus-o la păstrare pe data viitoare (aveam deja câteva exemplare în plus gata completate, de la o trecere precedentă). Trebuie să fii ori extrem de leneș, ori extrem de prost ca să dai 10 grivne la dus, respectiv 10 la întors ca să nu completezi 10 rânduri cu numele, prenumele, destinația etc. O mostră:

Urmează statul la coadă, 5 grivne la grănicerul care ‘inspectează’ portbagajul (prima ștampilă pe foaia dată la intrare). În total trebuie să fie trei ștampile pe respectiva foaie. Celelalte două le luați cu 10 grivne fiecare de la două ghișee, la care trebuie să prezentați pașapoartele și actele mașinii. În total ar veni cam 25 grivne, aproximativ 12,5 RON. Foaia ștampilată o lăsați la grănicerul de la ieșirea din vamă.

Am trecut și de vamă, mai repede decât ne așteptam. Urmează surpriza: localități în prostie. Aproape 80% din drumul de la vamă până în Cernăuți trece prin diferite localități. Chiar și bucata de kilometru de după vamă este încadrată în localitate. Excepție o face drumul prin pădure, unde viteza minimă este de 60 km/h și alte câteva porțiuni. La ultima trecere am fost surprins de modul de dispunere al localităților, departe de drumurile principale. Se pare că s-au șmecherit în ultima vreme.

Polițiști cu radar (sub formă de pistol) peste tot, care de-abia așteaptă să prindă câte un român. Viteza în localitate este de 60 km/h, iar în afară de 80 km/h. Am mers regulamentar, că e destul de urât să te prindă. Amenzile nu sunt extrem de mari, dar durează până găsești ghișeul unde trebuie plătite. Înspre partea cu șpaga te poate duce de la cateva zeci de grivne până pe la 50 de euro. Deci, mai bine regulamentar.

Ne-am plimbat prin bazar, am mers prin mall-ul de lângă Karavan (are construită o piramidă de sticlă în acoperiș, ca la Luvru), am tras o fugă și până la Metro; am alimentat cu motorină de la un peco ANP. Pentru vreo 5 grivne, îți bagă angajatul în rezervorul de 45 de litri cam 60. Din motorină am scos șpaga și costul drumului. Față de data trecută când am fost, au crescut prețurile destul de mult (~30%).

La întoarcere am întâlnit cam trei radare; ne-am decis să nu cumpărăm țigări sau alcool, așa că am scăpat fără șpagă la vamă.

Prețuri combustibil:

Am făcut și un video cu drumul (best viewed in HD):

Două imagini din Google Earth:

Download .kmz Google Earth

Aprilie, luna în care primăvara începe să-și facă simțită prezența pe străzile Parisului, am ajuns exact când natura se trezea la viață. A fost prima dată când am văzut copacii înflorind de două ori.. odată în Franța și odată în Romania, după întoarcere.

4 Aprilie Dar, să trecem la poze (le-am aranjat în ordine cronologică, să fie mai ușor de urmărit).

Zborul până la Paris a fost unul plăcut, fără incidente. Am mers cu Wizzair, de la Cluj iar avionul a fost un Airbus. Merită de remarcat faptul că era plin. Probabil din cauza iminentei vacanțe de Paște.

Am zis că era colorat roz? Da, era!

Îi mulțumesc pe această cale lui Georgel că m-a luat cu el și fratelui său, Gabriel, că m-a găzduit și pe mine. Dacă nu erau ei, nu mai era nici escapada în Franța.
Să continuăm. În cele două săptămâni am stat în Villemomble, un orășel aflat la 12 km de centrul Parisului. Nu a contat, că drumul îl făceam în 15 minute cu trenul regional RER E (roz și el), iar gara era la 2 minute de locul în care stăteam.
Cât despre aspectul orașului, jos pălăria! Curățenie exemplară, flori peste tot, copaci la fel (chiar și în curțile oamenilor), parcuri etc. Mai ciudat era că nici nu-ți dădeai seama când treceai dintr-un oraș în altul, casele fiind la rând, fără pauze. Multe semafoare (aproape la fiecare intersecție), multe intersecții și multe străzi cu sens unic. M-a impresionat faptul că toată lumea respecta locurile de parcare și nu numai. Parcă totul era într-o armonie. Nu deranjezi, nu ești deranjat. Despre comportamentul oamenilor o să vorbesc mai încolo, mai pe larg. În concluzie, mi-a plăcut.
Am ajuns pe 4 aprilie, era sâmbătă. (continue reading…)

Weekendul trecut am fost la Vatra Dornei.. cu colegii. A fost prima excursie făcută cu clasa și a ieșit destul de bine.

Vremea a fost perfectă. Am mers cu trenul (personal.. 3 ore, mda..) de la Suceava și când am ajuns ningea liniștit, fulgii fiind puși în evidență de luminile de pe stradă.. era atmosfera aceea perfectă de iarnă, peste care nu dai foarte des. Ne-a luat ceva timp până să găsim cabana, dar într-un final am ajuns cu bine la Casa Alberto. Vila a fost pe placul tuturor (camerele au fost curate, căldură a fost din plin); eu oricum nu merg într-o excursie cu colegii pentru lux, ci pentru amuzament.
Mi-a plăcut în mod deosebit panorama ce se vedea de pe balcon:

Era să uit să-i menționez pe cei care au fost în excursie: Simona, Betty, Sabina cu prietenul ei, Florin M., Alex H. Mai târziu au ajuns Florin H., Alin și profa de engleză (Diana Socoliuc) cu prietenul ei.
Prima seară a fost de acomodare. Ne-am instalat, am ieșit la o pizza, după care ne-am întors la cabană și am jucat Bolț. Simona și Alex s-au făcut praf. Am observat o toleranță nemaiîntâlnită din partea lui Florin M., așa-zisul Mănel (cred că deține recordul pe clasă, dacă nu pe școală la băut bere). Am ascultat muzică și ne-am simțit bine.
A doua zi am fost cu telescaunul și pe pârtie, iar în ultima zi am făcut mărțișoare din materialele aduse de profa de engleză.
Câteva poze:
(continue reading…)

Şi totuşi.. a nins cam o săptamână; a început înainte de Crăciun, aducând un plus de magie sărbătorilor. Am prins şi o zi însorită pentru o plimbare prin munţi, aşa că i-am luat pe Florin şi pe Daniel şi am pornit la drum.

Trebuia să mergem din Horodnic de Sus până la Putna, prin munţi, dar din lipsa timpului am făcut doar ~1/3 din traseu (până la punctul A).

Duminică am fost iar pe munte cu bicicletele. De data asta am fost mai puţini (4). Am făcut poze, dar n-am mai calculat kilometrii . Am plecat tot din Rădăuţi, pe la ora 8 dimineaţa, am mers prin Marginea, iar înainte de a intra în Suceviţa am intrat pe un drum forestier denumit ‘Şoarecu’. Voiam să ajungem la ‘Pietrele Muierii’, dar acesta a rămas un obiectiv neatins ; de acolo urma să mergem la barajul de la Solca. A fost frumos şi aşa, cu toate că nu ne-am atins ţelul (am văzut căprioare, uli şi un şarpe). Data viitoare (împreună cu GPS-ul) o să ajungem sigur. Câteva poze:

29 iunie 2008, ora 9 dimineata. La ora asta plecam din Rădăuţi, în ceea ce se va dovedi o excursie super. Eram 5: eu şi alţi 4 prieteni (Florin, Cătălin, Bogdan şi Daniel). Doar eu şi Florin ştiam traseul (am mai fost pe acolo, dar pe jos). Cu mult entuziasm am pornit la drum, spunând glume şi râzând (atmosferă care s-a păstrat pe tot parcursul excursiei).

După ce am ajuns în localitatea Horodnic de Sus, am trecut pe un drum forestier (cu pietriş). Am mers o bucată pe biciclete, iar când panta a început să fie mai mare, am urcat pe lânga biciclete. În drumul nostru s-au aflat două poieni. În prima ne-am oprit şi ne-am urcat în observatorul pentru vânători. Am stat puţin şi am urcat către a doua poiană (localnicii îi spun ‘la 36′). Acolo am mâncat fragi (erau din belşug) şi ne-am umplut sticlele cu apă de la un izvor. Ce i-a impresionat pe ceilalţi a fost priveliştea, deoarece din acel loc se vede toată depresiunea Rădăuţi.

Drumul până sus a durat cam 2 ore, iar înapoi, pe biciclete, am făcut cam 10 minute. Am coborât pe unde am urcat, iar traseul a fost super: avea curbe, scurtături, pietre, noroi.. tot tacâmul. Eu am căzut de vreo 3 ori, dar nu am păţit nimic. A urmat drumul către Huta (aşa zic localnicii la zona dintre Suceviţa şi Marginea), drum forestier, tot prin pădure. Ne-am oprit la o casă, iar Cătălin şi Bogdan au cerut nişte chei deoarece nu le stăteau scaunele fix, iar unuia îi era roata descentrată. Localnicii ne-au ajutat cu entuziasm, iar noi am pornit mai departe.

A fost mai mult de urcat decât de coborât, dar am ajuns cu bine. De la Huta am mers spre Marginea, până în centru, unde am băut o bere (mulţumesc Bogdan – alt Bogdan, nu cel care era cu bicicleta). În continuare am ieşit din Marginea înspre Clit şi am luat-o la deal, pe un alt drum forestier. De urcat am urcat aproximativ o oră. Ne-am odihnit puţin sus şi am coborât în viteză. Drumul era drept şi nu avea nici un obstacol, ci doar pietrele care erau destul de bătucite în pământ. Eu am coborât în 3 minute şi 4 secunde, ajungând primul.

De aici am luat-o pe drumul asfaltat, prin Volovăţ şi am ajuns în cele din urmă înapoi în Rădăuţi. Eram toţi rupţi. Dar nu conta, deoarece excursia a fost super. Am făcut ruta cu Google Earth şi au ieşit 58 de kilometri. Destul de mult, zic eu.

Din păcate, nu am făcut poze că nu  erau buni acumulatorii la aparatul de fotografiat (pe care l-am cărat degeaba). Oricum, duminica viitoare plănuim să mergem din nou şi voi pune poze atunci.

Mai jos am pus ruta pe care am mers şi kmz-ul din Google Earth + nişte poze, tot din aceleaşi locaţii.

Download kmz: Excursie