Cernauti
by George on Sep.18, 2010, under Calatorii, Util
..sau cum se schimbă semnele de intrare și ieșire din localitate, după cum bate vântul.
N-am mai fost pe la vecinii noștri cam de un an, poate doi, pe vremea când merita să faci un drum peste graniță pentru cumpărături. Am planificat drumul cu o zi înainte, uitându-ne după niște hypermarket-uri care să merite vizitate; așa că, cu ajutorul Wikimapia am găsit Karavan și Metro, pe lânga deja-cunoscutul bazar.
În afară de trecerea peste podul de pontoane făcut peste Suceava, pe teritoriul țării noastre nu s-a schimbat nimic.
La vamă, la fel; fost puțin ciudat faptul că am așteptat destul de mult în vama română. Aceeași mită luată de vameșii noștri trecătorilor ucrainieni, la fel cum vameșii de la ei încasează de la români. Cum am vrut să ieșim cât mai ieftin, am luat ‘cartucika’ de la intrare în vama lor, pe care am pus-o la păstrare pe data viitoare (aveam deja câteva exemplare în plus gata completate, de la o trecere precedentă). Trebuie să fii ori extrem de leneș, ori extrem de prost ca să dai 10 grivne la dus, respectiv 10 la întors ca să nu completezi 10 rânduri cu numele, prenumele, destinația etc. O mostră:


Urmează statul la coadă, 5 grivne la grănicerul care ‘inspectează’ portbagajul (prima ștampilă pe foaia dată la intrare). În total trebuie să fie trei ștampile pe respectiva foaie. Celelalte două le luați cu 10 grivne fiecare de la două ghișee, la care trebuie să prezentați pașapoartele și actele mașinii. În total ar veni cam 25 grivne, aproximativ 12,5 RON. Foaia ștampilată o lăsați la grănicerul de la ieșirea din vamă.
Am trecut și de vamă, mai repede decât ne așteptam. Urmează surpriza: localități în prostie. Aproape 80% din drumul de la vamă până în Cernăuți trece prin diferite localități. Chiar și bucata de kilometru de după vamă este încadrată în localitate. Excepție o face drumul prin pădure, unde viteza minimă este de 60 km/h și alte câteva porțiuni. La ultima trecere am fost surprins de modul de dispunere al localităților, departe de drumurile principale. Se pare că s-au șmecherit în ultima vreme.
Polițiști cu radar (sub formă de pistol) peste tot, care de-abia așteaptă să prindă câte un român. Viteza în localitate este de 60 km/h, iar în afară de 80 km/h. Am mers regulamentar, că e destul de urât să te prindă. Amenzile nu sunt extrem de mari, dar durează până găsești ghișeul unde trebuie plătite. Înspre partea cu șpaga te poate duce de la cateva zeci de grivne până pe la 50 de euro. Deci, mai bine regulamentar.
Ne-am plimbat prin bazar, am mers prin mall-ul de lângă Karavan (are construită o piramidă de sticlă în acoperiș, ca la Luvru), am tras o fugă și până la Metro; am alimentat cu motorină de la un peco ANP. Pentru vreo 5 grivne, îți bagă angajatul în rezervorul de 45 de litri cam 60. Din motorină am scos șpaga și costul drumului. Față de data trecută când am fost, au crescut prețurile destul de mult (~30%).
La întoarcere am întâlnit cam trei radare; ne-am decis să nu cumpărăm țigări sau alcool, așa că am scăpat fără șpagă la vamă.
Am făcut și un video cu drumul (best viewed in HD):

Două imagini din Google Earth:


