George's Blog

Joi seara, după ce am fost refuzați politicos de echipa Ecoxtrem, eu și Ilie ne-am hotărât să facem creasta Piatra Craiului. Cât din ea, am zis că vom vedea la fața locului, în funcție de condiții. Vremea se anunța frumoasă: cald, dar nu foarte, cu puțin vânt și fără nori. Așa a și fost.

Vineri după-masă prindeam trenul de 16:30 către Brașov, după care pe la ora 20:00 plecam cu alt tren către Zărnești, punctul de pornire al drumeției noastre.

La ultimul stâlp de iluminat stradal ne-am pus frontalele, iar când am ajuns la fântâna lui Botorog era noapte bine. Am urmat traseul marcat cu bandă galbenă către cabana Curmătura, prin poiana Zănoaga, după care am ajuns la cabană și am dormit pe locurile rezervate dinainte.

A doua zi ne-am hotărât (mai mult Ilie decât eu ), că ar fi frumos să parcurgem traseul marcat cu punct roșu, prin creastă, către vârful La Om (2238m, cel mai înalt din masiv). Zis și făcut. După câteva porțiuni mai abrupte dotate cu lanțuri, prima oprire am avut-o pe vârful Turnu (1923m), de unde am văzut mai clar ce ne așteaptă: (click pe imagine pentru panorama 360)

Până pe vârful Ascuțit (2150m), am avut parte de zăpadă pe porțiunile laterale mai umbrite. După ce am tras un pui de somn la refugiu, am pornit în partea cea mai dificilă a traseului.

Și am mers.. și am mers, iar prin unele locuri traseul de vară era înghițit de zăpadă și a trebuit să trecem de zonele alea mai în mâini, mai în picioare.

Iar într-un final, după multe (citez) deja-vu-uri (vârfuri care tot apăreau unul după altul), am ajuns la destinație: La Om, 2238m.

Unde am prins un apus superb:

Pe urmă am coborât către refugiul Grind, care părea mai aproape pe hartă decât în realitate. În drumul nostru am văzut mai multe capre negre, în habitatul lor natural .

Am dormit sub cerul liber, iar a doua zi, datorită lipsei de apă (cei 3 litri luați de la cabana Curmătura s-au cam terminat), ne-am hotărât să o luăm agale către izvoarele de la Table, unde am mâncat bine, am dormit și am vorbit cu un cuplu de polonezi, care au parcurs același traseu ca și noi și doi spanioli, care urmau să urce în creastă, dar care nu știau ca e criză de apă sus.

Ne-am întors pe firul apei, traseu cruce roșie, prin Prăpăstiile Zărneștilor și înapoi la fântâna lui Botorog, numărul de pantofari crescând exponențial odată cu scăderea altitudinii.

Pe tren ne-am întâlnit cu mai mulți colegi de facultate, fete și băieți, care au mers în Bucegi pentru o zi.

Per total a fost o tură reușită, de care ne-am bucurat mai mult decât am anticipat, chiar dacă au fost și zone dificile, cu zăpadă, în care simțeai adrenalina în sânge. Ne-am oprit de câte ori am vrut, am admirat peisajul și ne-am ferit să călcăm brândușele care erau peste tot.

Pe data viitoare!

Click the image!

Am început anul fotografic cu o tură urbană, alături de membrii asociaţiei Bucureştiul meu drag, cu care voiam să ies de mai demult, dar nu am avut timp. Traseul a fost următorul: gura de metrou Preciziei – strada Liniei – Plaza Mall – tunel subteran – Crângaşi – Politehnica.
În apropierea gurii de metrou era fabrica de Cola, plus multe altele:

Am trecut pe lângă nişte blocuri de mahala, care ne-au atenţionat asupra aspectului străzii pe care urma să cotim.

Şi iată-ne ajunşi pe strada Liniei:

Pe care am mers, am pozat şi ne-am minunat de aspectul de mahala. Într-un final am sosit la Plaza Mall,

unde ne-am încălzit, am băut şi mâncat.
Surpriza urma să vină. Continuându-ne drumul pe strada Liniei, am luat-o la stânga, printr-un tunel dezafectat,


în care lumina lipsea cu desăvârşire.

După ce am mers prin tunel, împiedicându-ne de PET-uri, cartoane şi alte gunoaie, am ieşit pe partea cealaltă,

undeva pe lângă Crângaşi.

Am mers mai departe înspre Politehnică.

Se zăreau ultimele raze ale soarelui din ziua aceea,

dar pe pârtia de lângă Energetică distracţia era în toi,

după care am trecut pe lângă Rectorat

şi am ajuns la gura de metrou Politehnica.

A fost o zi super, nu a fost nici prea frig, am avut enorm de multe lucruri interesante de fotografiat, oamenii (~100) au fost super. Era să îl uit pe colegul meu Marius (hello there!).

Şi într-un final, o fotografie cu linia de tren dezafectată:

..sau cum se schimbă semnele de intrare și ieșire din localitate, după cum bate vântul.

N-am mai fost pe la vecinii noștri cam de un an, poate doi, pe vremea când merita să faci un drum peste graniță pentru cumpărături. Am planificat drumul cu o zi înainte, uitându-ne după niște hypermarket-uri care să merite vizitate; așa că, cu ajutorul Wikimapia am găsit Karavan și Metro, pe lânga deja-cunoscutul bazar.

În afară de trecerea peste podul de pontoane făcut peste Suceava, pe teritoriul țării noastre nu s-a schimbat nimic.

La vamă, la fel; fost puțin ciudat faptul că am așteptat destul de mult în vama română. Aceeași mită luată de vameșii noștri trecătorilor ucrainieni, la fel cum vameșii de la ei încasează de la români. Cum am vrut să ieșim cât mai ieftin, am luat ‘cartucika’ de la intrare în vama lor, pe care am pus-o la păstrare pe data viitoare (aveam deja câteva exemplare în plus gata completate, de la o trecere precedentă). Trebuie să fii ori extrem de leneș, ori extrem de prost ca să dai 10 grivne la dus, respectiv 10 la întors ca să nu completezi 10 rânduri cu numele, prenumele, destinația etc. O mostră:

Urmează statul la coadă, 5 grivne la grănicerul care ‘inspectează’ portbagajul (prima ștampilă pe foaia dată la intrare). În total trebuie să fie trei ștampile pe respectiva foaie. Celelalte două le luați cu 10 grivne fiecare de la două ghișee, la care trebuie să prezentați pașapoartele și actele mașinii. În total ar veni cam 25 grivne, aproximativ 12,5 RON. Foaia ștampilată o lăsați la grănicerul de la ieșirea din vamă.

Am trecut și de vamă, mai repede decât ne așteptam. Urmează surpriza: localități în prostie. Aproape 80% din drumul de la vamă până în Cernăuți trece prin diferite localități. Chiar și bucata de kilometru de după vamă este încadrată în localitate. Excepție o face drumul prin pădure, unde viteza minimă este de 60 km/h și alte câteva porțiuni. La ultima trecere am fost surprins de modul de dispunere al localităților, departe de drumurile principale. Se pare că s-au șmecherit în ultima vreme.

Polițiști cu radar (sub formă de pistol) peste tot, care de-abia așteaptă să prindă câte un român. Viteza în localitate este de 60 km/h, iar în afară de 80 km/h. Am mers regulamentar, că e destul de urât să te prindă. Amenzile nu sunt extrem de mari, dar durează până găsești ghișeul unde trebuie plătite. Înspre partea cu șpaga te poate duce de la cateva zeci de grivne până pe la 50 de euro. Deci, mai bine regulamentar.

Ne-am plimbat prin bazar, am mers prin mall-ul de lângă Karavan (are construită o piramidă de sticlă în acoperiș, ca la Luvru), am tras o fugă și până la Metro; am alimentat cu motorină de la un peco ANP. Pentru vreo 5 grivne, îți bagă angajatul în rezervorul de 45 de litri cam 60. Din motorină am scos șpaga și costul drumului. Față de data trecută când am fost, au crescut prețurile destul de mult (~30%).

La întoarcere am întâlnit cam trei radare; ne-am decis să nu cumpărăm țigări sau alcool, așa că am scăpat fără șpagă la vamă.

Prețuri combustibil:

Am făcut și un video cu drumul (best viewed in HD):

Două imagini din Google Earth:

Download .kmz Google Earth

M-am hotărât să pun blogul pe hold. N-am mai postat nimic de vreo 2 luni. De ce? Am călătorit mult (Londra, Paris și pădurile Bucovinei – Sucevița, Putna, Brodina) și în continuare voi fi ocupat cu acomodarea cu facultatea. Până se liniștesc lucrurile și până când voi avea mai mult timp, declar blogul blocat. But, remember, I’ll be back.

Între timp, uită-te la niște poze de-ale mele pe flickr:

Pe curând!

Din moși-strămoși, românii sunt învățați că gunoaiele dispar dacă le aruncă în apă sau dacă le dau foc. Din păcate (pentru mediu, nu pentru noi), în anul 1862 s-a inventat plasticul. Ușor, ușor, a ajuns și pe plaiurile mioritice. Doar că cei care se debarasează de gunoaie, nu au capacitatea de a se gândi că plasticul respectiv va sta pe câmp (sau în apă, după caz) câteva sute de ani până se va dezintegra. Că deh! E rezistent..

Iar în ce privește datul focului la gunoaie, este practicat peste tot, chiar și cu gunoaiele biodegradabile.   În loc să le îngroape sau să le lase pur și simplu să stea într-un colț al ogorului, lumea preferă să le ardă. Oricum, cel mai greu e de schimbat mentalitatea (românului).

Aprilie, luna în care primăvara începe să-și facă simțită prezența pe străzile Parisului, am ajuns exact când natura se trezea la viață. A fost prima dată când am văzut copacii înflorind de două ori.. odată în Franța și odată în Romania, după întoarcere.

4 Aprilie Dar, să trecem la poze (le-am aranjat în ordine cronologică, să fie mai ușor de urmărit).

În avion, înspre Paris

Zborul până la Paris a fost unul plăcut, fără incidente. Am mers cu Wizzair, de la Cluj iar avionul a fost un Airbus. Merită de remarcat faptul că era plin. Probabil din cauza iminentei vacanțe de Paște.

Vedere aripă (+filtru UV)

Am zis că era colorat roz? Da, era!

Avionul în aeroportul Beauvais, Franța

Îi mulțumesc pe această cale lui Georgel că m-a luat cu el și fratelui său, Gabriel, că m-a găzduit și pe mine. Dacă nu erau ei, nu mai era nici escapada în Franța.
Să continuăm. În cele două săptămâni am stat în Villemomble, un orășel aflat la 12 km de centrul Parisului. Nu a contat, că drumul îl făceam în 15 minute cu trenul regional RER E (roz și el), iar gara era la 2 minute de locul în care stăteam.
Cât despre aspectul orașului, jos pălăria! Curățenie exemplară, flori peste tot, copaci la fel (chiar și în curțile oamenilor), parcuri etc. Mai ciudat era că nici nu-ți dădeai seama când treceai dintr-un oraș în altul, casele fiind la rând, fără pauze. Multe semafoare (aproape la fiecare intersecție), multe intersecții și multe străzi cu sens unic. M-a impresionat faptul că toată lumea respecta locurile de parcare și nu numai. Parcă totul era într-o armonie. Nu deranjezi, nu ești deranjat. Despre comportamentul oamenilor o să vorbesc mai încolo, mai pe larg. În concluzie, mi-a plăcut.
Am ajuns pe 4 aprilie, era sâmbătă. (click to continue reading…)

After receiving my time lapse device from Hong Kong (bought on ebay) I decided to take it for a spin. Here are the results: http://www.youtube.com/view_play_list?p=62DD8B9A76491355

Genial clipul.. via kappacelu

Have you ever found yourself copying text from Wikipedia and manually deleting the references [1], [2].. from the text? This is how to do it automatically, with the help of Word:

Go to Edit>Replace, click on the Replace tab, click on the More button, and check Use Wildcards; in the Find what box type \[?\] for single character references (like [1], [2]) and click on Replace all. For multiple character references, like [10], [11] etc. simply replace \[?\] with \[??\]. The tricky part was escaping the braces, because ‘[' and ']‘ are characters used by wildcards. I found the solution here.  Also, a screenshot: